Testimonies

„Până aici, -tu ai- să vii, şi mai departe să nu treci!"
Rostise Domnul prin cuvânt, asupra valurilor reci,
Şi marea i s-a conformat, şi-a respectat al ei hotar
Fiindu-i lege necurmată, ca şi-un puternic stăvilar.

De mii de ani izbeşte-n ţărmuri prin valurile înfuriate
Dar se întorc iar înapoi, chiar dacă bat înspumegate,
În faţa lor de stai privind, te minunezi de-a lor tărie
Ci-o stăpâneşte prin cuvântul, cum legile i le prescrie.

Din când în când, cu voia Sa, ea se ridică depăşind
Nivelul cel prestabilit, iar ape mari, se strâng vuind,
Luând cu ele spre adâncuri, prin uriaşele lor valuri
Tot ce în cale întâlneşte, în revărsarea peste maluri.

Aşa sa întâmpat atunci, cand şi Tsunami s-a trezit
Ca apele să î-şi extindă, peste pământul împânzit,
De oaze vrednic de dorit, care de care mai vestite
Cu-a lor locuri de-agrement, ce erau mult preţuite.

Exoticele staţiuni, ce-adăposteau de-anul cel nou
Bătrâni şi tineri şi copii, sau prefăcut într-un cavou,
Prin zecile de mii de morţi, ce toţi de valuri au pierit
Fără să ştie fiind surprinşi, în ceasul cel mai fericit.

S-a prefăcut sejuru-n jale, pentru acei ce au scăpat
Şi-au început ca să-şi adune, pe morţii care i-au aflat,
În minte rămânând momentul, puternic de îngrozitor
Ce-a semănat cu lacrimi multe, durerea-n inimile lor.

Privind la cele întâmplate, noi trebuie să constatăm:
Tsunami a fost şi el un semn, şi de la el să învăţăm,
Că Dumnezeu va-ngădui pedepsele ca să lovească
Acele aşezări pe ţărmuri, cu viaţa lor cea nefirească.

Şi când nimeni nu se aşteaptă, oraşele-or fi cercetate
Ca şi Sodoma şi Gomora, de îngeri călători în noapte,
Să scoată afară dintre ele, pe toţi care făptuiesc bine
Ca şi pe Lot odinioară, ce-amarnic se întrista în sine.

Aşa de josnic, era desfrâul, de nu-l mai puteai suferi
Şi-n sufletul său Lot, gemea-n suspin pentru-orice zi,
De multele nelegiuiri urâte, ce nu se mai acopereau
Şi săvârşite în necredinţă, din rău în rău, tot-naintau.

Şi a sfârşit atunci Sodoma, încheind soarta Gomora,
Şi Adma şi cu Ţeboimul, în zori de zi, când aurora
Unei frumoase dimineţi, cu soare scump în răsărire
Se-ntrezărea la orizont, marcând prin foc a lor pieire.

La fel si astăzi se întâmplă, şi trebuie să priveghiem
Să nu fim luaţi fără de veste, de semnele ce le vedem,
La ce piatră kilometrică, Domnul vrea ca să ne spună
Că am ajuns pe harta lumii, ce parcă-i gata să apună.

Ajută-ne, Prea Sfinte Doamne, să ne putem examina
Ca faptele şi-umblarea noastră să nu ne poată întina,
Şi judecăţile-n pedepse, să nu ne-înghită fără veste
Cât viaţa încă ne-o trăim, cât harul Tău încă mai este!

Flavius Laurian Duverna
20 ianuarie 2005, Stia - Italy