În inimioară omul are
Iubiri ce nu pot fi cuprinse
Dar câteodată tot acolo
Iubirile se lasă stinse
E locul unde fericirea
Se naște ca un codru verde
E locul unde niciodată
Nimic pe lume nu se pierde
Acolo-și face cuib sămânța
De dragoste adevărată
Dar deseori acea sământă
Cu lacrimi este semănată
Sunt inimi ce cunosc iubirea
Sunt inimi reci ce ne-nconjoară
Dar ma gandesc si eu la tine
Tu cum ești oare inimioară?
Esti una rece, împietrită?
Esti caldă plina de iubire?
Esti întristată... necăjită?
Sau ai în tine fericire?
De ce versi lacrimi din izvorul
Cu apă rece și curată?
Sunt lacrimi de tristețe oare
Sau dragoste adevărată?
Ohh inimioară scumpă-ți este
Tăcerea ta neînțeleasă
La fel de scumpă ca și vorba
Ce harul Sfânt in inimi lasă
Dar stiu că-n inimi neînțelese
Stă sufletul de dor ascuns
Si stiu că-n toate-n orice vreme
În inimioara e Isus
El naște pace din furtună
Atinge doruri ce se frâng
El leagă inimi împreună
Si simte suflete ce plâng