Unde-mi duci tu ochii viață, unde astăzi mă grăbești,
Mă împingi mereu spre moarte, pasul mi-l încetinești,
Ce-a pornit spre locul care, este el așa frumos,
Ce-i împărățit el viață, de un Domn... El e Hristos.

De ce tu mă duci întruna, doar prin zile-ntunecate,
Lași mereu să mă-nconjoare, umbrele cu a lor șoapte,
Vrei să-mi rătăcești ființa, doar pe drumuri ce-s deșarte,
Care au ele sfârșitul, unde nu-i viață... ci moarte.

Vreau să-ți spun eu astăzi ție, în zadar mă duci mereu,
Să îmi pierd a mea nădejde, ce o am în Dumnezeu,
Eu pe tine-ascultă viață, te-am lăsat în mâna Sa,
Să mă rătăcești pe mine, tu nicicând nu vei putea.

El te cârmuiește astăzi, El e Cel care te duce,
Doar pe drumul mântuirii, când te afli la răscruce,
Tu ai vrea pe calea largă, să mă tragi doar după tine,
Dar îi cer Celui din slavă, să-mi arate ce e bine.

Ale tale pofte viață, ele sunt doar pământești,
Dar eu sunt flămând întruna, după cele ce-s cerești,
Iubesc pacea... bucuria, și când Lui eu îi slujesc,
Este tot ce am nevoie, căci slujind... eu mă hrănesc.

Vrei să-mi duci a mea ființă, doar pe căile străine,
Unde-i secetă și foame, dar Acel care-i cu mine,
Mă conduce la izvorul, care-i doar cu apă vie,
Să nu fiu setos eu viață, când mă duci prin vre-o pustie.

Sunt flămând după cuvântul, ce în mine l-a sădit,
Chiar de tu îmi arăți lumea, eu alerg spre infinit,
Tu-mi arăți o bogăție, care este pământească,
Dar eu am o moștenire, viață... care e cerească.

Tu mă-ndemni să gust din lume, dar să știi... eu am gustat,
Mierea care ea se scurge, din cuvântu-adevărat,
Este cel ce-mi dă putere, este cel ce-mi dă lumină,
Ca să nu te-ascult pe tine, când de tine tu ești plină.

Lasă-te tu azi condusă, de al meu sfânt Dumnezeu,
Nu mai încerca tu viață, ca plăcerea ta mereu,
Să mă ducă la pierzare, mergi pe unde El îți spune,
Chiar de-i greu... ascultă viață, eu nu mă întorc în lume.