Lacrimile pocăinţei

Nu-i lacrimă să cadă de pe geană fără rost,
Când şti că ea-ţi aduce uşurare şi-adăpost,
Ea-ţi spală ochii de-ngrijorări şi de venin,
Iar sufletul ţi-l vindecă de-amar şi de pelin.

Când stai pe gânduri şi priveşti numai în jos,
Iar lacrimile te doboara, curgând vijelios,
E bine să te-opreşti o clipă şi să priveşti în sus,
La Cel ce ţi-a dăruit vederea şi lacrimii în ochii tăi a pus.

El este lângă tine chiar dacă tu nu-L poţi vedea,
Prin ceaţa neagră ce-a umbrit credinţa ta.
El vrea acum cu lacrimile tale ca să-ţi spele,
Sufletul şi trupul ce-ţi tânjeşte de durere.

Nu încerca s-opreşti azi lacrimile ce-ţi curg chiar fără voia ta,
Căci ele vin din suflet pentru a te mângâia,
De tot ce ar putea să-ţi pară greu şi chiar nedrept
Să suferi fără nici o vină şi fără să poţi ţine piept,

Microbilor ce au pătruns pe neaşteptate,
În trupul tău plăpând dar plin de sănătate
Pe care însăşi medicul Suprem la vindecat,
De boala sufletului la moarte condamnat.

Când ochi tăi senini vor fi spălaţi de-al lacrimilor tău izvor,
Vom alerga împreună din nou la scăldătoarea din pridvor,
Şi vom-nălţa din nou un steag de biruinţă,
Clădit din rugăciuni cu lacrimi şi multă pocăinţă.

Privind apoi duios spre mâna ce s-aîntins acum spre tine,
Îl vom recunoaşte după veşmânt şi dup-a Lui privire,
Ce ne-a privit cu duioşie pe cruce la Calvar cândva,
Când lumea încă nu înţelegea durerea Lui, şi-apoi durerea ta.


Gicu Cotleţ
19 Septembrie 2006