Deschid ochii dimineață, înspre cer gându-l trimit,
Singur să nu fiu în ziua-n care-n față mi-a venit.

Caut pacea cea divină, și în zi cu ea pornesc,
Pe Isus îl iau de mână, căci cu El nu obosesc.

Mă-narmez doar cu iubirea, ce în zori El mi-o arată,
Să răzbat orice îmi vine, mie-n față câteodată.

Mă apuc de a Sa poală, nu mă dezlipesc nicicând,
L-al Său piept mi-așez în ziuă, inima și al meu gând.

Și pornesc cu bucurie, eu în ziua ce mi-a dat,
Nu mi-e teamă niciodată, căci El teama mi-a luat.

Chiar de-apar norii... furtuna, mie nu îmi va fi greu,
Căci pornesc din zori de ziuă, doar cu bunul Dumnezeu.

Mai apare câte-odată, ridicat în fața mea,
Valul întristarii care, să mă-nghită el ar vrea.

Dar nu poate căci din zorii, zilei care am pornit,
Cel din slavă... bucurie, mie El mi-a dăruit.

Și așa-mi petrec eu ziua, care am primit-o-n dar,
Până zorii cei din seară, ce în fața mea apar.

Dar și-atunci adorm cu gândul, sus în cer... la Dumnezeu,
Și în noaptea care vine mi-e ușor... nu-mi este greu.

Visele-mi sunt minunate, căci veghează peste mine,
Cel care-mi aduce mie, nopți și zile doar senine.

Când pornesc cu El în ele, niciodată nu e greu,
Mă conduce-n tot și-n toate, preamăritul Dumnezeu.

Cel ce îmi aduce ziua, Cel ce noaptea-mi dăruiește,
Este Cel care pe mine, m-a iubit... și mă iubește.

Nu mă lasă niciodată, căci eu stau doar lângă El,
El mi-e Mamă, mi-e și Tată... Regele Emanuel.