Peste mările albastre, și câmpiile ce-s verzi,
Vine Domnul, da... El vine, doar privește... și-ai să-L vezi.

Ai să-L vezi cum El răsare, aducând lumina Sa,
După-o noapte răcoroasă, ziua o va așeza.

El ridică acea rouă, ce-L așteaptă-n zori de zi,
Doar El florile își udă, să înceapă a-nflori.

De privești puțin mai bine, o să vezi cum îngrijește,
Pasărea fără odihnă, ce întruna-i ciripește.

Și pădurile de Domnul, astăzi sunt ele-ngrijite,
Dar nici fiarele din ele, de El nu sunt părăsite.

Râurile revărsate, sunt dintr-un izvor adânc,
Dăruite de Cel veșnic, celuia de pe pământ.

Ziua doar El o trimite, înspre cel ce e apus,
Ea se duce, că-i trimisă, de un sfânt, care-i Isus.

Nu se-oprește-n loc căci ziua, e de El ascultătoare,
Și se-ascunde ea în seara, ce se lasă în răcoare.

Când ridică Domnu-apusul, El aduce prima stea,
Tu privește-o azi mai bine, o să-L vezi pe El în ea.

Și la foarte scurtă vreme, El aduce multe stele,
Și o lună minunată, ce-o așează printre ele.

Stă mereu în acea noapte, căci Isus e vegheator,
Somnul meu și-al tău să fie, somnul cel care-i ușor.

Stă până în dimineață, când din nou pe cer răsare,
După noaptea-n care lupta, poate-a fost ea mult prea mare.

Dar așa lucrează Domnul, pentru mine... pentru tine,
El e Cel ce se-ngrijește, de-acea zi ce vine mâine.

Căci a Lui sunt astăzi toate, și în cer... și pe pământ,
Zilele ce-s minunate, dar și nopți care se sting.