Eu azi îi scriu lui Dumnezeu, scrisoare de iubire,
Pe-o aripă de porumbel, s-ajungă-n nemurire,
Ca s-o citească Domnul meu, eu multe am să-i spun,
Scrisoarea mea ce-i pentru El... începe-așa... acum.... -- Iubitul meu Tată ceresc, eu Ție azi îți scriu,
Și vreau să știi, e noapte-acum, este un ceas târziu,
Dar este-un timp, în care eu, mă simt de Tine-aproape,
Ca și în zi... dar mult mai mult, eu azi te simt în noapte.

Aș vrea te rog ca să citești, scrisoarea de la mine,
Chear de în ea Tu vei găsi, cuvinte cu suspine,
Să știi că sunt pline de dor, de dorul de acasă,
De locu-n care mă aștepți, și-acest dor nu mă lasă.

Mai vreau să-ți spun, că uneori, eu deznădăjduiesc,
Un pas spre Tine să mai fac, eu Tată nu-ndrăznesc,
O treaptă când aș vrea să urc, nu pot... e-atât de mare,
Și mă opresc... încep să strig... ajung la disperare.

Mai vreau să-ți scriu Tată ceva, poate vre-un rând sau două,
Să-ți spun cât mi-e de team-atunci, afară când doar plouă,
Mi-e frică Tată și de nori, de-un cer întunecat,
Și-atunci din nou eu mă opresc, căci sunt rău speriat.

Dar stai... că am uitat să-ți spun, cum eu aud cuvinte,
Ce inima ele-mi rănesc, dar îmi aduc aminte,
Că am eu sus pe cineva, care El mă iubește,
Și glasul... și cuvântul Lui, nicicând nu mă rănește.

Mai am o vorbă să îți spun, și termin eu scrisoarea,
Părinte des eu simt pe drum, durerea și-ntristarea,
Dar vreau să știi, eu te-am simțit, când mie mi-ai adus,
Doar pace... și pe fața mea, un zâmbet când ai pus.

Aici scrisoarea o închei, dar vreau numai un rând,
Căci eu de la-nceput am vrut, să scriu ce astăzi simt,
Și-aș vrea să-ți spun, aș vrea să știi... ooo... scump Tată ceresc,
Că doar pe Tine-n viața mea, eu mult azi te iubesc.

Atât am vrut ca să îți scriu, dar de-mi aduc aminte,
Îți voi mai scrie... una mică, doar două cuvinte,
Acu te las scump vegheator, Ție ți-a scris acum,
Al Tău copil, căci pentru el, Tu ești Tatăl cel bun.