Azi aleargă către ceruri, grupuri mici... sau grupuri mari,
De creștini... baptiști sau martori, mai sunt și penticostali.

Au făcut mai multe cete, au pus garduri între ei,
Să nu intre-n grupul care, sunt cei mari... . cei mititei.

Câte-odată, se mai uită, celălalt cum azi slujește,
Cum ia cina, sau se uită, zeciuala cum plătește.

Fraților... nu-i pocăința, vre-o religie sau cult,
Este cea care-i lăsată, de al nostru Domn... demult.

Nu ne duce-n cer nici portul, sau vre-un nume ce-l purtăm,
Ci al nostru cuget care, noi spre cer cu el urcăm.

În pustiu cândva odată, se striga... la pocăință,
Să veniți cu toții astăzi, de aveți în voi credință.

Nu s-a auzit vre-o dată, numele de adunare,
Ci a spus că pocăința, este calea cea mai mare.

De-i întrebi pe fiecare, toți spun că Domnul Isus,
Ca a lor El pocăință, pe pământ cânva a dus.

Dar Isus, în cartea sfântă, un cuvânt El ne-a lăsat,
Cine astăzi mă iubește, are cugetul curat.

Doar iubire-adevărată, e drumul spre Dumnezeu,
Doar prin ea dai și iertare, tot cu ea treci și prin greu.

O iubire și-o credință, este-un lucru-atât de sfânt,
Căci iubirea și credința, este calea pe pământ.

Să pășim calvarul astăzi, cum Isus El a pășit,
De ai sacul și cenușa, vei fi-n toate izbăvit.