Într-o zi pe-un drum din viață, scufundat în rătăcire,
Întâlnit-am umbre care, îmi aduse o orbire,
Ele-mi spulberau și visul ce în viață îl aveam,
Căci în fața mea o ceață, era pusă... nu-l vedeam.

Era visul meu în care, bine mă simțeam mereu,
Era-n el doar eu și-Acela, ce îmi este Dumnezeu,
Dar vrăjmașul din adâncuri, era-ntruna tulburat,
Ape tulburi înspre mine, fără milă-a aruncat.

Îmi ducea visul în noapte, îl acoperea mereu,
Cu o deznădejde care-mi aducea un timp prea greu,
Cu bătăi de vânt întruna, în văzduh îl arunca,
Să se piardă visul care, îl aveam în viața mea.

Eu în el aveam doar pace, liniștea ce mi-o doream,
Mai aveam și bucuria, când necazul întâlneam,
Era visul meu ce mie, o speranță-mi aducea,
Că-ntr-o zi eu voi ajunge, sus unde e casa mea.

Dar atunci când cel din umbră, pe o margine l-a dus,
De prăpastie s-arunce, visul... la văzut Isus,
Și din cer cu-a Lui putere, înspre vis El și-a întins,
Brațul Său ca să-l salveze, să nu fie visu-nvins.

El la apucat de mână, și-napoi mie mi-a dat,
Visul meu... ce era visul, care-i cel mai minunat,
El ia dat din nou lumină, mi la pus mie în față,
Ca să îmi urmez eu visul, cât călătoresc prin viață.

Și de-atunci când tot încearcă, cel ce-i rău ca să mi-l ia,
Eu îndată-mi deschid gura, si încep iar a striga,
Către Domnul... și El vine, ca sa lupte lupta grea,
Ca să am mereu eu visul, lângă mine-n viața mea.

El mereu se îngrijește, nimeni să nu-mi poată lua,
Visul dar și țelu-n viață, de-a ajunge-n slava Sa,
Și-l urmez în orice clipa, căci e-un vis adevărat,
Caci a fost cândva odată, dăruit de-un Împărat.