Nu privi la cei ce astăzi, nu te vor așa cum ești,
Judecata e la Domnul, iartă-i și doar să-i iubești,
Tu privește înspre-Acela, ce odată a venit,
Pentru cei care-s ca tine, când din slav-a coborât.
Nu privi cum te alungă că nu ești și tu ca ei,
Domnul te iubește-ntruna, și tu ești printre ai Săi,
Nu privi la cei ce astăzi, nu te vor în casa lor,
Roagă-te tu Celui veșnic, vei simți acel fior,
Care nu te lasă singur, și tu singur n-ai să fii,
De te-ncrezi în Domnul slavei, lângă El de tu rămâi.
Nu forța ușile-nchise, mergi pe care s-a deschis,
Căci în spatele acelor, ce-s închise e-un respins,
Mergi spre Cel ce ți-antins mâna, nu spre mâna ce-i oprită,
Căci la un sfârșit primiva, judecata cuvenită.
Să nu-i judeci niciodata, pe acei ce-ți prigonesc,
Sufletul și-a ta ființă, nici când te-nvinovățesc,
Tu să ai viața curată, și un cuget mai curat,
De îl ai, e unu-n ceruri, ce îl știe, e-Mpărat.
De te-alungă de la masa, care Domnul lor le-a dat,
De-ți închid în față ușa, tu rămâi aur curat,
Căci vine o vreme-n care, Domnu-atunci îi va-ntreba,
Ai deschis vre-o dată usa, când stăteam la ușa ta?
Tu acel ce azi prin viață, spre Isus călătorești,
Care plângi, suspini întruna, vine timpul să zâmbești,
Dar până atunci mai rabdă, vremea grea de prigonire,
Căci e-o trecătoare care, te va duce-n nemurire.