Sub cer senin, sub norii albi ca neaua,
Spre locul des visat eu am pornit,
Privesc în sus și văd cum mă așteaptă,
Acel ce-a fost în cuie pironit.

Cu dor aprins, cu-o flacara ce-i plină,
De dragoste ce arde ea mereu,
Nu îmi întorc nicicând a mea privire,
Căci vreau să-l văd pe drum pe Domnul meu.

Pe urma ce-a lăsat-o să îmi fie,
Azi pasul meu cu grabă îl pășesc,
În inimă cu multă bucurie,
Căci El e Cel pe care îl iubesc.

Sub ploi mărunte merg spre veșnicie,
Cu multe vise care nu se pierd,
Spre viața ce nu are ea sfârșitul,
Ca cea pe care astăzi o petrec.

Chiar plin de întristări de-mi este drumul,
Mă-ndeamnă bucuria cea de sus,
Să fiu doar fericit pe drumul care,
E greu, dar el mă duce la Isus.

Sub raze ce-s fierbinți, setos de ceruri,
Din harul cel divin m-adăp mergând,
Spre Domnul mânturii care-ntruna,
Îl port în a mea inimă și-n gând.

Eu știu că doar acolo, al meu suflet,
Își va găsi odihna care alergând,
Trudit și obosit astăzi pe cale,
O caută mereu călătorind.

Nu-ncetinesc pe calea ce mi-e-n față,
Chiar dacă o răzbat atât de greu,
Căci știu că la-l ei capăt mă așteaptă,
Al meu ce-i Tată... sfântul Dumnezeu.