Ooo... tu creștin călătorind prin lumea ce-i amară,
De multe stânci tu te-ai lovit, și ziduri de ocară,
Ai vrut din drum ca să te-ntorci, cu răni ascunse-n tine,
Îndepărtându-te mereu, pe calea grea de Mine.
Ai plâns în inimă-n adânc, crezând că niciodată,
Necazul care tu îl ai, nădejdea scufundată,
Nu-l vor vedea, nici nu-l vor ști, acei din jurul tău,
Ei poate nu... creștine drag, dar ce ai tu... știu eu.
Și vreau să-ți spun că sunt Acel, ce-ți știe întristarea,
Acel ce ție-ți poate da, creștine vindecarea,
De Mine tu nu poți s-ascunzi, cunosc ființa ta,
Și tot ce tu înduri pe drum, Eu văd din slava Mea.
De după zâmbet Eu îți văd, un suflet lăcrimând,
Și tulburarea ce-a cuprins, în ceață al tău gând,
Și neputința ta o știu, ce pasul tău oprește,
Și necredința care azi, pe cale te orbește.
Cunosc și suferința ta, ce azi te-a gârbovit,
Cunosc și alergarea grea, ce greu te-a obosit,
Creștinule Eu toate știu, căci tu odat' ai fost,
Ales din lumea fără țel, ca să îți dau un rost.
Dar astăzi eu am hotărât, o clipă-n dreptul tău,
Să mă opresc ca să îți spun, creștine că doar Eu,
Sunt Cel ce pot ca să îți dau, ce tu mult îți dorești,
Odihnă... dar aș vrea ca azi, spre Mine să privești.
Iar dacă ochii tu nu poți, să îi ridici acum,
Deschide-ți inima să pot, pe-al suferinței drum,
Să pun în ea puteri ca tu, să poți înainta
Și vreau în ea ca să mai pun, și din iubirea Mea.
Cu haina fericirii vreau, să-mbrac inima ta,
Să o-ncălzesc creștine azi, doar cu căldura Mea,
Și rănile care le-ascunzi, Eu vindecare vreau,
Ființei... sufletului tău, și inimii să-i dau.
Nu vreau ca jos tu să mai stai, și astăzi mâna Mea,
Eu îmi întind ca tu sa poți, din nou a-nainta,
Putere-ți dau să te ridici, tu din popasul tău,
Eu nicidecum n-o să te las, căci tu ești fiul Meu.