Azi în piept mereu îmi bate, a mea inimă de dor,
Ea tresare-ntotdeauna, când al Duhului fior,
Se coboară să-i aducă, stropi de dragoste divină,
Și se simte împlinită, ea de bucurii plină.

Bate ea atât de tare, s-o audă Dumnezeu,
Cel ce-o mângâie întruna, aducându-i ei mereu,
Pace... când lupta apare, liniște când din adânc,
Se-aud răcnete aduse, de-adierile de vânt.

Când în jurul ei mireasma, cea divină se coboară,
Îi dă aripi... îi dă viață, și-atunci înspre cer ea zboară,
Căutând un loc din care-acea mireasmâ a venit,
Și în el vrea să rămână, că-și dorește-un infinit.

Bate inima-n dorința, de a fi ea cât mai sus,
Mai aproape de iubire, mai aproape de Isus,
Pentru El mereu se zbate, să mai bată înc-odată,
Nu vrea numai jumătate, vrea să fie-ntreagă... toată.

Vrea s-ajungă lângă Domnul, inima ce îl iubește,
Azi se zbate să mai bată, pentru Cel ce o păzește,
Pentru Cel ce i-a dat viață, fie-n veci El lăudat,
Căci El inimii speranță, când nu mai bătea ia dat.

Printre stele se strecoară, inima în nopți târzii,
Că-și dorește să rămână, doar în dragostea dintâi,
Nici în nopți nu vrea s-adoarmă, nu vrea nici să ațipească,
Trează vrea să fie-n clipa, când va fi-nălțat-acasă.

Dar și pe acele raze, ce răsar în zori de zi,
Urcă ea... urcă și gândul, că-și dorește-a întâlni,
Răsăritul ce apare, ce-i atât de minunat,
Care-i spune-ntotdeauna, ea să bată ne-ncetat.

Azi în piept mereu îmi bate, a mea inimă aprinsă,
De nimic pe-această cale, nu va fi nicicând ea stinsă,
Căci e focu-aprins de ceruri, și de El ce este-aprins,
Este-aprins pentru vecie, nu va fi vre-o dată stins.