Estimp

Estimp noian de semne peste pământ s-au suprapus
Vestindu-ne că este-aproape, venirea Domnului Isus,
Pământul geme de furtuni, de cutremure şi inundaţii
Şi oamenii-ai ştiinţei lumii, dau feluritele lor explicaţii.

Ei cercetează să priceapă-nceputul atâtor fenomene
Şi-analizează unii factori, făr-a gândi că pot fi semne,
Uitând că este-un Dumnezeu, şi că prin ele ne arată
C-a Sa răbdare e la zero, şi omenirea-n rău e coaptă.

Când oamenii s-or strădui, şi se vor consulta experţii
Să dea soluţii la probleme, în orice domeniu al vieţii,
Când se va crede că ştiu totul, fiind stăpâni pe teorii
Atunci, vor apărea enigme, care de care, mai stranii.

Verificându-le prin prisma unei gândiri cercetătoare,
Uitându-ne-n retrospectivă, la fenomenele-n rulare,
E vremuri pentru-a cugeta: De ce-s atâtea dereglări?
De ce se-opresc şi reapar cu multe grave perturbări?

De ce-i natura înfuriată? De ce-i grozav de bântuită
De uragane şi taifune, şi de cicloanele mari pustiită?
De ce incendii grandioase, apar din loc în loc făcând
Prăpăd prin pârjoliri grozave, în cale totul distrugând?

Pe lângă aceste mari dezastre produse de calamităţi
Fulgerător, acum se răspândesc epidemii prin vietăţi,
Şi hrana pentru-alimentaţie, nu mai e sigură, stabilă,
Căci viruşi noi moplipsitori, perturbă vieţi fără de milă.

Când la bovine, a apărut, sindromul vacilor nebune
Sacrificate au fost în masă, făr-a lăsa loc de lacune,
Şi, după examene-ndelungi, făcând testări s-a reuşit
Să ţină boala sub control, printr-un efort necontenit.

Dar, din nou gripa aviară, transmisă e cu precădere
La om, prin aerul respirator, şi crize cauzând durere,
Au reuşit răspândinu-se rapid, de a opri imunitatea
Şi într-un timp scurt, s-aducă omului chiar moartea.

Pământul nu-şi mai are rodul de viaţă dătător, curat,
Căci oamenii, prin superfosfaţi, l-au otrăvit şi forţat,
Ca să rodească-n timp record din motivaţii de câştig
Viaţa fiind pe treapta a doua, iar bolile-n reacţii strig.

Şi aerul cel respirăm, prin poluări, severe şi masive,
Ce le emană şi întreţin, carburanţii, în arderi nocive,
Produc organelor vitale, ce viaţa omului ele-o susţin
Mari perturbări, cu dereglări, în circuitul cel sancvin.

Toxicitatea colosală, dela an la an tot mai prosperă
Cu rezultatul ei macabru, se vede-n efectul de seră,
Ce-a provocat pentru ştiinţă, acea acută îngrijorare
Din ţările cele mai mari, cu grad înalt de dezvoltare.

Experienţele nucleare, ce-încă mereu se săvârşesc
Sunt sursele de radiaţii pentru tot neamul omenesc,
Care suportă degradări prin fel de fel de malformaţii
Ce n-au fost deloc cunoscute, la celelalte generaţii.

Toate aceste fenomene cercetate pe plan mondial
Ne-arată că ele sunt semne, ce se desfăşură-n aval,
De ziua cea scumpă-a venirii, a Fiului lui Dumnezeu,
Mult aşteptată şi sperată, de mii de ani încă mereu.

Ca şi-o pledoarie-a-ncheierii, unei civilizaţii moderne
E acel timp, -să luăm aminte!- apocalipticelor semne,
Ce va-mplini şi profeţia, ce-a fost făcută prin Cuvânt
Că Dumnezeu va nimici, pe toţi cei răi de pe pământ.

Prin fel de fel de-avertizări, se lămureşte că sfârşitul
Acestei lumi e iminent, arătând că-a ales principiul,
Al degradării-n Sodomie, în viaţa sacră de căsătorie,
Ca şi cetăţile de-odinioară, din a Iordanului câmpie.

Din toate câte se întâmplă, privind viaţa omenească
Străfulgeră-n prioritate, puterea cea Dumnezeiască,
Ce se vrea ca să anunţe prin gongul atâtor dezastre
Că se apropie şi ziua, cea scumpă, a salvării noastre!

Flavius Laurian Duverna
23 februarie 2007