Mereu Domnul ne învață, calea cum să o urmăm,
Cum să stăm în rugăciune, cum în fața Lui să stăm,
Cum să fim în lume-afară, chear și cum noi să vorbim,
Căci ar vrea în viața noastră, noi ca El mereu să fim.

El ne dă din hrana sfântă, zi de zi, în orice clipă,
De vede căzut vre-un frate, se coboară, îl ridică,
Unul dintre noi de plânge, lângă el coboară-ndat,
Căci și-acel ce plânge astăzi, este fiu de Împărat.

Ne îmbacă cu putere, ca în lupte să fim tari,
Ne urcă treaptă cu treaptă, în credință să fim mari,
El mereu ne-nștiințează, despre planul celui rău,
Dar tot El îl biruiește, iubind mult poporul Său.

El ne luminează calea, să urcăm mult mai ușor,
El ne luminează ziua, alungând chear orice nor,
În necazuri... bucuria, El e Cel care-o aduce,
Ne deschide larg El ochii, când suntem la vre-o răscruce.

Toate pentru noi El face, dar ne cere să venim,
Jos la poala crucii Sale, și mereu să-i dăruim,
Viața și inima-ntreagă, să poată-n toate lucra,
Căci de e doar jumătate, nu poate intra în ea.

Vrea să căutăm sfințirea, și neprihăniți să fim,
Să nu aibă crăpătură, vasul cu care venim,
Ca să toarne untdelemnul, care este harul sfânt,
Căci el se va scurge... harul, care este-a Lui cuvânt.

A luptat și-ncă mai luptă, Domnul pentru-a Lui popor,
A lucrat și-ncă lucrează, El și astăzi în ogor,
Căci e singurul în ceruri, dar și-aici jos pe pământ,
Ce nu-și schimbă niciodată, dragostea și-a Lui cuvânt.