Cântă gură de vioară,
Strunele să îți răsune,
Și-al lor sunet să îmi ducă,
Gândul departe de lume,
Să mi-l ducă sus în ceruri,
Căci acolo-aș vrea să fiu,
Și în miezul ce-i în ziuă,
Dar și-n cel din ceas târziu.

Nu-ți opri nicicând cântarea,
Alinare îmi aduce,
Mâinile ce mă-nconjoară,
Care vor să mă apuce,
Se retrag când iar răsună,
Sunetele de vioară,
Amuțesc acele șoapte,
Când tu taci... mă înfioară.

Cântă azi vioară blândă,
Cântă azi tu nemuririi,
Ale tale corzi când sună,
Vine susurul iubirii,
Cu o dulce mângâiere,
Ce-nfășoar-a mea ființă,
În acele lupte grele,
Să sfârșesc cu biruință

Ooo... vioară nu fi mută,
Nu opri acea cântare,
Care-n zilele-ntristate,
Îmi aduce alinare,
Cântă-n zi... în noapte cântă,
Doar așa îmi liniștesc,
Sufletul grăbit pe cale,
Mă-ntăresc când obosesc.

Tu din ce în ce mai tare,
Să răsuni căci vreau s-ajung,
La izvorul vindecării,
Rănile să mi le ung,
Pe aripi de sunet zboară,
Sufletul îndurerat,
Spre acele plaiuri unde,
Salvatorul e-Mpărat.