Salutul de azi: ”Hristos a Înviat”!
Autor: Simion Ioanas  |  Album: Cugetări despre viață volumul 2  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de cioanas in 02/05/2021
Salutul de azi, Hristos a Înviat!

”Hristos a Înviat!” se-aude
În lumea plină de păcat,
O lume plină de rușine
Trăindu-și tragicul sfârșit.

”Hristos a Înviat!” de pe buze,
Dar inimile prinse de păcat,
Sodomiți trăind fără rușine,
Vrând al lor păcat globalizat.

”Hristos a Înviat!” dar cu suspine
Se-aude peste tot în lung și-n lat,
Din închisori gemând sub chinuri
Creștinii plătesc viața ca tribut.

”Hristos a Înviat!” și-n biserici
Se-aude azi anemicul salut,
Sub restricții impuse de politici,
De dușmani ai Sfântului Cuvânt.

”Hristos a Înviat!” și-n familii
Legate de-al rușinii hotărâri
Fără drept de tată și de mamă
Și cu copiii luați să fie robi.

”Hristos a Înviat!” pentru vecie,
Nu uitați voi sadici anticriști,
Chiar de azi păreți a fi-n putere,
Viața într-o zi o veți sfârși.

”Hristos a Înviat!” pentru Domnie,
Și tot iadul de-ar clocoti aici,
El a învins puterile vrăjmașe,
Cuvântul Lui va triumfa în veci.

”Hristos a Înviat!”, dragă creștine,
Și-a Lui venire va fi curând,
Rămâi ca exemplu în trăire,
Slujind cu viața pe Cel Sfânt.
Simion Ioanăș
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1798
Opțiuni