Jertfa Mariei

Printre multele-I... minuni
Ce le-a făcut Domnul Isus
Ca Fiu ceresc venit de sus
Cu posturi şi cu rugăciuni,
Cuvintele sfinte ce-a spus,

Femeii...că-i deplin iertată
De viaţa ei prin desfrânare,
Ce a trăit-o în lumea mare
Au fost ca roua cea curată,
Minunea vieţii, prin salvare.

Când a iertat-o...pe Maria
'N dragostea copleşitoare,
Prin harul sfânt şi îndurare
În sufletu-i, s-aprins făclia
Iubirii scumpe, salvatoare.

Şi când a sosit momentul
Să dovedească mulţumire,
Să-şi manifeste-a ei iubire,
A dat pe faţă ataşamentul
Prin gestul său de umilire.

În vasul spart de alabastru
Şi-a amintit...faptele grele
Când scufundată era-n ele
Închisă în cumplitul castru
Al celor şapte duhuri rele.

Ele-o ţineau strâns legată,
Însă-n dragostea cea mare
Domnu-n voia-I salvatoare
Le-a izgonit, şi dezlegată,
Maria, îi plânge la picioare.

Cu miru-i ce l-a cumpărat
De Nard curat, mirositor,
'Naintea cruntului omor
Ea capul I l-a-mbălsămat
Ungându-L ca, Mântuitor.

Cu părul său bogat şi lung
Picioarele, sfinte-I ştergea
'Ntre mâini faţa-şi ascundea
În timp ce lacrimile-i curg...
Şi mii de-ar fi, n-ar ajungea!

Astfel au fost amestecate
Şi mir şi lacrimi,... laolaltă,
Prin fericirea, că-i scăpată,
Că-i liberă de mari păcate
Din viaţa-i cea blestemată.

Si să se-aprindă şi să ardă
În suflet dragostea divină
Ca şi o candelă-n lumină,
Că a primit, o vorbă caldă
Salvând-o dela grea ruină.

Flavius Laurian Duverna
12 aprilie 2007