Stai tu alipit de Domnul,
Suflet drag și gârbovit,
De atâta suferință,
Ce pe cele-ai întâlnit.

El a ta povară poate,
S-o ridice azi pe drum,
Tu ridic-a ta privire,
Suflete... în sus acum.

Vei vedea cum se coboară,
Mâna ce-a fost perforată,
Ca să fie-a ta ființă,
De iubire mângâiată.

Stai sub aripa întinsă,
Unde nu vei fi lovit,
Ea-ți va fi în toate scutul,
Care lupte-a biruit.

Nu te-ndepărta de drumul,
Care spui că este greu,
N-alerga să fii în față,
Lasa-l doar pe Dumnezeu.

El să-ți fie călăuză,
Urma pe care-o pășești,
Ea să fie cea lăsată,
De Acel din slăvi cerești.

Stai aproape de izvorul,
Care este nesecat,
Îți va da ție putere,
Când pe drum ești încercat.

Apa lui ea este vie,
Cu divinile puteri,
Bea din ea ca să-ți ridice,
Grelele tale poveri.

Hrană să-ți fie cuvântul,
Care El ți la lăsat,
Și în orice încercare,
Să nu spui că ești uitat.

Stai mereu doar lângă Domnul,
Nicicând nu te-ndepărta,
El mereu a ta ființă,
Pe-al Său braț o va purta.