Vremuri bune, vremuri grele, toți în viață întâlnim,
Suferința și durerea, o cunoaștem când pășim,
Pe-acest drum care ne duce, unde noi nu vom mai ști,
Gustu-amar... sau ce-i durerea, sau ce-nseamn-a suferi.

Avem parte de necazuri, de ocară... prigoniri,
Un trecut ce-i fără farmec, cu opriri dar și porniri,
Dar toți știm că vine vremea, când trecutu-l vom uita,
Căci în sfânta-Mpărăție, viață nouă vom avea.

Trăim clipe ne-nțelese, dar și clipe minunate,
De un cer ce-i plin de ceață, uneori avem toți parte,
Dar acolo unde calea, ce-i prea grea se va sfârși,
Vom avea doar cer cu soare, raze-l vor acoperi.

Ne-ntrebăm aici adesea, de ce este-atât de greu,
De ce vin atâtea valuri, ce ne tulbură mereu,
Dar răspunsul este-n ceruri, și cu toți îl vom afla,
Într-o zi de sărbătoare, când de-aici noi vom pleca.

Întâlnim doar guri deschise, gata pentru-a ne-nghiți,
Mâini și degete întinse, și săgeți pentru-a lovi,
Dar în jurul nostru este, scutul Celui ce e sfânt,
El e Cel din fața noastră, lupte grele biruind.

Avem parte câteodată, de păreri ce ne-nconjor,
Fără de gândiri ce-s spuse, ce ne-mping spre un... cobor,
Dar a noastră țintă care, ea ne stă-n față mereu,
Ne îndreaptă-nspre urcarea, către Sfântul Dumnezeu.

Vremuri triste... încercate, uneori se-ngrămădesc,
Pe cărarea vieții noastre, și mereu ele grăbesc,
Hotărâri ce sunt pripite, urme negre să rămână-n,
Urma noastră într-o lume, ce e rea... ce e păgână.

Dar de sus mereu se-aude, răbdători să fim pe drum,
Căci Acel ce ne așteaptă, e cu noi El și acum,
Să-l lăsăm în viața noastră, El în toate ca să fie,
Să-l mărturisim căci este, El o mărturie vie.

Timpu-ntunecat va trece, va veni cel luminos,
Fără de mânia celui, ce-i atât de furios,
Nu vom fi a lui noi pradă, ci la braț cu El vom fi,
Și din ziua biruinței, nu ne vom mai despărți.