Toți mă-ntreabă de ce plâng
Autor: Diana14  |  Album: Album 1  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 04/05/2021
Toți mă-ntreabă de ce Doamne plâng mereu în viața mea,
Ei nu știu că-n zi și noapte, viața-mi este-n luptă grea,
Ei nu știu cum eu văzduhul, îl cunosc atât de bine,
Căci în el mă aruncase, să mă-ndepărtez de Tine.

Ei nu știu cum mi se zbate, sufletul care-i legat,
Cu un lanț care Isuse, el a fost lanț blestemat,
Ei nu știu că mie-n față, căpetenia se pune,
Și aruncă ape tulburi, ca să mă scufunde-n lume.

Cei ce-ntruna mă întreabă, nu cunosc ce-am cunoscut,
Nici în lumea nevăzută, n-au trecut cum am trecut,
N-au simțit nici apăsarea, ce mereu m-a apăsat,
Dar întruna ei mă-ntreabă, de ce plâng neâncetat.

De le spun, ei nu cred Doamne, căci nicicând nu au simțit,
Lupta care eu am dus-o, cu cel ce te-a ispitit,
N-au simțit nici tulburarea, din grădina Ghetsimani,
Care și astăzi coboară, după două mii de ani.

De ar ști, m-ar înțelege, nu ar pune întrebarea,
Care astăzi îmi aduce, și ea Doamne tulburarea,
De-ar cunoaște ei văzduhul, si acele lupte grele,
Mi-ar cunoaște suferința, dar și lacrimile mele.

Mă întreabă, de ce-ntruna, pun durerea pe hârtie,
Dar aș vrea ca toată lumea, să cunoască... ea să știe,
Că acea adevarată, cale care e spre Tine,
Este cea cu multe lacrimi, cea cu lupte... cu suspine.

Vreau ca astăzi să m-audă, toți acei ce mă întreabă,
De ce plâng pe-această cale, sufletul de ce-mi oftează,
Lor le spun... că drumul care duce azi către Isus,
Trece prin văzduh, prin vale, pân-ajunge-acolo sus.

Dar prin toate el când trece, e mereu împiedicat,
De acel cu care Domnul, pe o cruce a luptat,
Se dau lupte mult prea crunte, ce de unii nu-s văzute,
Dar sunt alții cărora, ele le sunt cunoscute.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 287
  • Export PDF: 15
Opțiuni