Frați ce alergăm întruna,
Și surori ce obosim,
Care-i țelul nostru-n viață,
Spre ce astăzi noi privim,
De mereu spunem că drumul,
Este azi atât de greu,
Oare nu ne-a spus Stăpânul,
Eu voi fi cu voi mereu.

De ce ne grăbim pe cale,
Timpul nu este la noi,
De ce ocolim azi valea,
Crezând că suntem eroi,
De ce astăzi noi nu plângem,
Căci doar lacrimile sunt,
Calea spre o vrșnicie,
Lângă Cel ce este sfânt.

Noi de am simți ce Domnul,
Pe pământ El a simțit,
N-am avea azi pe cărare,
Pasul care e pripit,
Așteptăm să-l netezească,
Drumul care-i zgrunțuros,
Dar pe el... cândva odată,
A pășit Isus Hristos.

Nu-nțelegem care este,
Bogăția pe pământ,
Alergăm să strângem astăzi,
Pentru-acela din adânc,
Dar nu știm suntem în noapte,
Neștiind mergem orbește,
Că o bogăție sfântă,
Pe noi nu ne obosește.

Să-ne-oprim azi spune Domnul,
Vrea să vadă ce am strâns,
Vrea să-i dăm acele roade,
Pentru care El s-a stins,
Pe o cruce la Golgota,
Când în noi El a sădit,
O sămânț-a nemuririi,
După care a murit.

Să privim azi în hambare,
Să vedem ce-i dăm azi Lui,
Care este bogăția,
Ce e doar a Domnului,
Să ne cercetăm în parte,
De-avem Lui ce-i dărui,
După rod, nouă Stăpânul,
Ne va da... va răsplăti.