Îi spun inimii eu astăzi, ea de veghe ca să stea,
Să iubească calea-ngustă, să alerge-n sus pe ea,
Și în jos să nu coboare, căci acolo o așteapă,
Cineva... care s-o vadă, el ar vrea astăzi legată.

Eu îi spun ea să deschidă, ușa, căci la ușă bate,
Cel care-a venit s-aducă, inimii astăzi de toate,
Bucurie și iubire, chear și bunătatea sfântă,
Ca pe cale, niciodată, ea să nu fie flămândă.

Îi spun inimii să meargă, unde-i flacăra mai mare,
Căci acolo e iubirea, margine care nu are,
Să nu aibă astăzi teamă, de-acel foc ce este-aprins,
Căci e-un foc ce-i dă putere, să ajungă-n Paradis.

Fără frică-i spun să fie, când ea simte o bătaie,
Ce îndată o trezește, ce o face mai vioaie,
Căci acea bătaie este, dragostea lui Dumnezeu,
Ce ar vrea ca să rămână-n inima mea ea mereu.

Îi mai spun inimii mele, ai de grijă... căci afară,
Dragostea nu este dulce, este-o dragoste amară,
Nu iubi ce Lui nu-i place, tu să fii ascultătoare,
Ca să fii mereu doar vie, nu o inimă ce moare.

Doamne... ea mereu m-ascultă, dar să știi că uneori,
Ce ea simte mă-nfioară, îmi aduce reci fiori,
Uneori e răzvrătită, și nu este-n ascultare,
Când ea are o durere, a mea este și mai mare.

Ooo... de-ai vrea Tu sfânt Părinte, să îi fii al ei Stăpân,
Nu mai pot cu ea Isuse, să mai lupt, căci cel păgân,
El o plimbă câte-odată, lumea ei să îi arate,
Este neascultătoare, nu îmi dă deloc dreptate.

De ai vrea să-i fii Tu scutul, s-o-nfășori cu mila Ta,
N-ar avea nici o putere, diavolul ca să mi-o ia,
Ține-o strâns în a Ta mână, căci eu vreau a Ta să fie,
Pe acest pământ Isuse, dar și-n marea veșnicie.