Mi-e dor de-o zi, în care Doamne,
Iubirea eu am cunoscut,
Aș vrea s-o am și-acu Isuse,
Eu să iubesc ca la-nceput.

Mie tare dor, mi-e dor și astăzi,
De dragostea acea dintâi,
Chear de a fost ea numai lacrimi,
Când eu stăteam la căpătâi.

Mi-e dor de strigătul din noapte,
Ce către Tine îl aveam,
Chear de-a fost Doamne de durere,
Eu tot simțeam cât te iubeam.

Mi-e dor de-o zi, în care Doamne,
Iubirea mi-aducea fiori,
Mi-e dor de-acele clipe Doamne,
Când te-așteptam iubind sub nori.

Mi-e dor Isus de-acele vise,
Iubirea ce mi le-aducea,
Ducându-mă mult mai aproate,
De Tine și iubirea Ta.

Azi n-o mai simt, căci eu în noapte,
De Tine m-am îndepărtat,
Și-ncet s-a stins acea iubire,
Ce-odată ea m-a înviat.

Dar eu aș vrea încă o dată,
Să simt acelaș foc aprins,
Dar de acu, nicicând Isuse,
De nimeni să nu fie stins.

Să ardă flacăra iubirii,
In piept Doamne... atât aș vrea,
Să-mi umple inima-ncodată,
Așa cum ea a fost cândva.

Ooo... Doamne, doar Tu poți Stăpâne,
O flacără care s-a stins,
Să o aprinzi din nou Isuse,
Să fie-un foc veșnic aprins.