Întinde-Ți cerul peste România!
Alexandrina Tulics

Se înnoptează Tată peste România
și felinarul ei încet se stinge,
coboară-Te în grabă sfânt Părinte,
că inima în mine tare plânge.
Așează-Ți mâna cea curată
cu focul Duhului cel Sfânt
și curăț-o de spurcăciunea-i dată,
a celor ce-o vor în pământ
în zornăitul aurului atâta de furat
și plânsul cioturilor din pădure,
ale mamelor ce, fetele li s-au luat
și-a taților cu mâna slabă pe secure...
A pruncilor izbiți de zid
în temnița epidemiei;
rânjește steagul morții fluturând
un bocet peste scumpa-Ți Românie.
Mă încleștez să nu mai plâng
dar strig să Te cobori degrabă
că vine moartea blestemând
iubita-mi Românie, dragă.
E spre-nnoptat pentru ai Tăi,
copiii disperării parcă-s stinși...
Nu își mai cer din drepturi,
nici din viață;
de frica morții parcă-s paralizați, învinși...
Întinde-Ți cerul peste România
cu soare, legătura morții s-o topească,
să înflorească în bărbații cei viteji
cu mâinile pe plug și coasă.
Cu tinere pline de viață,
promisiuni de mame și femei de treabă:
-O, vino! Vino!
Te rugăm! O, vino mai degrabă!
Să nu văd moartea peste țara mea,
îndoliată de steagul lăcomiei și hoției
de cei ce-au dușmănit-o pân ' la moarte,
făcând din ea obială, cuvântul dureros
ce-i scris pe fața tristă-a României.