De ce ești trist pe drumul vieții tale,
Nădejdea tu ți-o pierzi pe ea mereu,
Privești doar înapoi când treci prin vale,
Pe margine de drum te-așezi în greu.

De ce îți pierzi credința-n Cel ce-odată,
Pe cruce la Golgota El ți-a spus,
Că singur nu vei fi pe drumul vieții,
De tine El nicicând nu stă ascuns.

Prezent mereu El este-n încercare,
E nelipsit în valul ridicat,
Chiar și-n cuptor, El stă doar lângă tine,
Căci vrea să ieși din el aur curat.

De ce suspini, când bucurii divine,
În inimă sădite-au fost cândva,
De ce te clatini aplecând privirea,
Și pasu-ncetinești când calea-i grea.

Ascultă azi tăcerea ce-ți vorbește,
E plină de cuvinte ea mereu,
Privește-n sus spre firul ce coboară,
E firul alb trimis de Dumnezeu.

Tu prinde-te de el, și nu-i da drumul,
Pe el va curge untdelemnul sfânt,
Să-ți vindece durerea-ntâmpinată,
Călătorind cu greu pe-acest pământ.

De ce tu gemi în deznădejdi aprinse,
Mocnind în ele astăzi de durere,
Ridică-te în toiul de furtună,
Spre Cel ce te va umple de putere.

Privește înainte prin credință,
Spre Cel care odată ți-a promis,
Că singur nu vei fi pe-această cale,
El drumul către viață ți-a deschis.