Vino în grădina sfântă, omule de pe pământ,
Tu hrănit în ea întruna, vei fi de Acel ce-i sfânt,
El ar vrea să te sădească, pentru ceruri să rodești,
De alege să fii floare, și-ar dori să înflorești.

Nu vei duce niciodată, lipsă în grădina Sa,
Când vei fi flămând El ție, hrană sfântă îți va da,
De vei fi setos... El Domnul, din izvorul nesecat,
Te v-a adăpa cu viață, să nu fii nicicând uscat.

De vor bate multe vânturi, te va întări mereu,
De alegi tu om din lume, să devii azi fiul Său,
Se va îngriji de tine, lumea de o părăsești,
Dacă inima Lui astăzi, vrei tu să i-o dăruiești.

Vino să-i cunoști iubirea, pentru tine ce o are,
Vrea ca să te modeleze, să fii gata de plecare,
Căci se-apropie îndată, clipa când se vor sfârși,
Omule a tale zile, și atunci... unde vei fi.

Nu mai zabovi... tu vino, în ogorul minunat,
Ce-i păzit întotdeauna, de un veșnic Împărat,
Te iubește-atât de tare, și ar vrea și tu să fii,
Omule în rândul celor, ce vor fi ei veșnic vii.

Slava vrea să ți-o arate, să îți dea o moștenire,
Care nu e pământească, este ea în nemurire,
Intră azi pe poarta care, pentru tine a deschis,
Nu te teme... e cu tine, nu uita... El ți-a promis.

Este glasul ce răsună, azi întruna pe pământ,
Pentru cei ce sunt în lume, dar și cei cu legământ,
Pentru toți El azi vorbește, cere să privească-n sus,
Cei pierduți, dar și aceia ce-l cunosc ei pe Isus.

Să deschidem bine ochii, să vedem cine vorbește,
Ca să nu pășim pe cale, bâjbâind azi sau orbește,
După voia Lui să fie, și doar după placul Său,
Gândul și trăirea noastră, pasul meu dar și al tău.