Azi raza cea de soare se arată,
Şi mugurul de crin a înflorit,
Grădina înflorită e udată,
Căci Dumnezeu iubește ce-a sădit.

Azi Grădinarul intră în grădină,
Priveşte florile ce le-a sădit,
Le udă iar cu drag la rădăcină,
Şi parcă crinu-i tot mai înflorit.

Căci locul lui acolo-i... în grădină,
Nicicum nu e mutat în alt pământ,
A fost crescut cu cea mai mare grijă,
Ca să rămână unde-a fost sădit.

Azi multe flori sunt rupte şi-aruncate,
Îndepărtate de a lor surori,
Dar crinul va rămâne pân' la moarte,
Nedespărțit de celelalte flori.

Chear de va bate vântul şi furtuna,
S-au poate-adesea va fi ofilit,
El va rămâne veşnic totdeauna,
Acolo unde el a fost sădit.

O floare ce-i de Domnul îngrijită,
E floarea ce-nflorește ea mereu,
Și crinul care azi e în grădină,
El înflorește pentru Dumnezeu.