De ce-atâta gălăgie se aude pe pământ,
De ce Doamne nu se-aude astăzi sfântul Tău cuvânt,
E atâta-nverșunare, e atâta-mpotrivire,
Nu aude azi pământu-a Ta chemare-n nemurire.

De ce Doamne azi se vede, un pământ ce-i clătinat,
De atâta gălăgie, n-auzit când l-ai strigat,
Să se-ntoarcă el la Tine, să urmeze pasul Tău,
Căci el azi este pământul, ce-i slujește celui rău.

De ce e orbit pe drumul, pe care el a pornit,
Nu e drumul sfânt Isuse, pe care Tu ai pășit,
De ce are azi pământul, multe lacrimi ce le varsă,
Ce nu sunt dintr-o dorință, de-a ajunge sus... acasă.

El suspină și ofteză, dar nu vede că cel rău,
L-a legat în lanțuri groase, el să fie robul său,
Este dus mereu în beznă, este dus în rătăcire,
Pe un drum care sfârșește, nu în cer... ci în pieire.

Doamne tremură pământul, căci mânia Ta se-arată,
Peste-ntreaga omenire, dar nu vrea ca să se-ntoarcă,
Nu-nțelege voia care, este Doamne doar a Ta,
S-ar întoarce, chear și astăzi, dar să meargă cum ar vrea.

E-un pământ plin de plăcere, de ispite și păcat,
Căci păcatul azi Isuse, este unul de urmat,
Așa azi pământul Doamne, el slujește pe pământ,
Face azi și în plăcere-n fața Ta un jurământ.

Merge pe cărări greșite, dar el spune că e bine,
Scufundat în amăgire, spune că merge spre Tine,
Necitind în cartea sfântă, unde scris Tu ai lăsat,
Un cuvânt, care arată, care-i drumul spre-Mpărat.

Merge după legea care, singur și-a făcut-o el,
Nu după acea lăsată, de Cel sfânt... Emanuel,
Căci acel drum este astăzi, un drum care-i mult prea greu,
Și pământul ocolește, greul drum Doamne mereu.

Doamne... știu că Tu ești milă, știu că Tu ești o iubire,
Care poate azi pământul, să-l ducă în nemurire,
Știu că ai o bunătate, care este-atât de mare,
Dar mai știu Isuse sfinte, că Tu ești și îndurare.

Tu oprește azi pământul, de pe drumul ce-a pornit,
Du-l pe drumul mântuirii, să vadă ce n-a zărit,
Să vadă a Ta mărire, să-nteleag-acest pământ,
Cine-i Împăratul lumii, cine-i Cel ce este sfânt.