Se sfârșește-ncet azi vremea, harului care a curs,
Căci se vede-ndepărtare-un răsărit... dar și-un apus,
Răsăritu-i pentru-aceia, care azi suspină... plâng,
Dar și cel care-i apusu-i pentru ei pe-acest pământ.

E-un apus de lacrimi care, timpul cel ce-i plâns îl stinge,
După el nicicând vre-o dată, nimenea nu va mai plânge,
E-un apus al suferinței, după el... nu va mai fi,
Nici o suferință care, pe-ai Săi fii îi va zdrobi.

Când apusul el apune, răsăritul se arată,
Dar e-un răsărit... el care, este unul mai aparte,
Așteptat este acuma, dar și-apusu-i așteptat,
Sa se termine-alergarea, ca să vin-un Împărat.

E-un apus care sfârșește, clipele îndurerate,
Ce-i urmat de răsăritul, Celui ce face dreptate,
Celui ce acolo-n zare, în curând va răsări,
Ca apusul să apună, și-atunci toate vor sfârși.

Ooo... tu cerule albastru, mulți noi astăzi așteptăm,
Ca pe tine să apară, răsaritul ce îl vrem,
Să ne lumineze viața, viața care de atunci,
Va fi ea pe străzi de aur, nu pe drumul dintre stânci.

Adu Doamne ziua-n care, el pe cer va apărea,
Și acel apus Isuse, care-atunci v-a dispărea,
Adu ziua luminată, de un răsărit frumos,
Astăzi știm... e ziua-n care-l vom vedea noi pe Hristos.

Adu Doamne răsăritul, cel ce vremea îl vestește,
Pentru-al Tău popor Isuse, care mult el te iubește,
Care-așteaptă în tăcere, un apus și-un răsărit,
Să apună chinul vieții, să răsar-un infinit.

Infinitul de iubire, care margine nu are,
Infinitul vieții Doamne, infinit de îndurare,
Adu-ndată răsăritul, care-l așteptăm mereu,
Căci noi știm... atunci apusul, va lua cu el ce-i greu.