Cunoscut-am lumea Doamne,
Cu-ale ei multe poveri,
Cea cu judecăți prea multe,
Și cu multele păreri,
Ce m-au dus mereu... întruna,
Pe un drum întunecat,
Dar Tu lumea-i biruit-o,
Prin iertare de păcat.

Cunoscut-am și durerea,
Prin cuvinte ce-a venit,
Căci Isuse-a ei părere,
O săgeată mi-a înfipt,
Ea lăsând o ran-adâncă,
De a lumii gură rea,
Când mi-a rupt inima-n două,
Rana când tot sângera.

Cunoscut-am apăsarea,
Care lumea mi-a adus,
Când cuvintele ei grele,
În adâncuri m-au împins,
Aruncând doar foc și pară,
Dintr-o gură larg deschisă,
Înspre sufletul meu Doamne,
Inima să-mi fie stinsă.

Dar Tu mi-ai văzut Isuse,
Lupta care o duceam,
Când a lumii răutate,
Nu știa ce eu simțeam,
Nu știa a mea durere,
Doar Tu Doamne-ai fost mereu,
Cel ce mi-ai știut necazul,
Când luptam cu ea din greu.

Astăzi sunt tot lângă Tine,
Căci putere Tu mi-ai dat,
Să mă lupt cu-o lume-ntreaga,
Dar cu mine Tu-ai luptat,
Când veneau cuvinte grele,
Când venea vre-o judecată,
Când venea cu o părere,
Coborai Doamne îndată.

Să mă mângâi prin cuvântul,
Ce-n suspin îl auzeam,
Să-mi alungi și întristarea,
Ce în ea mereu cădeam,
Să îmi ei și-acea durere,
Care lumea mi-o dădea,
Și pe cea... care Isuse,
Lumea... ea nu o știa.

Vindecarea cea divină,
Tu ești Cel care mi-ai dat,
Dar de ea sfinte Părinte,
Lumea rea nu a aflat,
Ea nu știe să te vadă,
În lucrări și rugăciune,
Ea mereu închide ochii,
Când Tu faci Doamne-o minune.

Ooo... de-ar ști aceasta lume,
Cine-i Cel ce într-o zi,
Cu o judecată dreaptă,
Pentru ea El va veni,
Astăzi gura și-ar închide,
Și nu ar mai judeca,
S-ar căi de vorbe-aduse,
Doamne chear și-asupra Ta.