Nu pot ca să uit vre-o dată, binele ce l-ai făcut,
Mie... . casei mele Doamne, când prin viață am trecut,
Prin atâta suferință, prin cuptoarele durerii,
Când nu ne-ai lăsat vre-o dată, ca să fim noi dați uitării.

Nu pot ca să uit nici clipa, cerul când Tu l-ai deschis,
Al meu suflet, el de Tine, în necaz să fie-atins,
Să nu fie dus în noapte, peste el Tu ai lăsat,
Raza plină de lumină, drumul ce i-a luminat.

Nu pot ca să dau uitării, vremea plină de iertare,
Dar nici cea în care Doamne, era-n ea marea-ndurare,
Ce-o simțeam de dimineață, zori vioi când răsăreau,
După noaptea mult prea lungă-n care umbre mișunau.

Nu pot ca să uit Isuse, a Ta bunătate mare,
Ce a fost mereu cu mine, dar și-acu... sfârșit nu are,
Căci din orice groapă Doamne, văd cum Tu mă scoți mereu,
Văd cum faci ca greul vieții, mie să nu-mi fie greu.

Să îți dau ceva eu Ție, n-aș avea, căci tot e-al Tău,
Soarele, pământul, marea, cerul și sufletul meu,
Toate sunt doar ale Tale, eu nimic nu am ce-ți da,
Numai inima Isuse, care este tot a Ta.

Ce-aș putea să-ți dau eu Ție, este doar o dăruire,
Pe pământ o viață Doamne, pentru Tine în slujire,
Dar și-atunci, nu pot Isuse, fără ajutorul Tău,
Căci la Tine e puterea-n lupta cu acel ce-i rău.

Ies biruitor din toate, căci Tu din puterea Ta,
Îmi dai mie-ntotdeauna, ca să pot eu a lupta,
De ți-aș mulțumi întruna, îndeajuns nicicând n-ar fi,
Chiar de eu în zori de ziuă, sau în nopți ți-aș mulțumi.