Ne numim creștini în viață, fii aleși de Cel ce-i sfânt,
Lui ne închinăm cu toții, azi prin poezii... sau cânt,
Ne-adunăm la adunare, îmbrăcați frumos... smerit,
Aparent toate sunt bune, ne-ndreptăm spre infinit.

Toți ne salutăm cu pace, stăm la slujbă și-ascultăm,
Când se termină programul, toți ne ridicăm... plecăm,
Este-o viaț-așa frumoasă, când suntem doar noi cu noi,
Fără multă implicare, cu cel rău într-un război.

Vrem însărcinări ușoare, să cântăm de pe hârtie,
Cu un ritm ce-aduce astăzi, multora o bucurie,
Care-i plină ea de lacrimi, doar aici... în adunare,
Căci atunci când ies afară, uită c-au fost la-nchinare.

Vrem să fim cu toți în frunte, să plecăm în misiuni,
Să vedem cum Domnul face, toți am vrea... astăzi minuni,
Dar fără vre-o implicare, căci o luptă-i mult prea grea,
Ne deschidem cu toți gura, doar pentru a critica.

Ori că-i pedepsit bolnavul, că el este păcătos,
Degete întindem astăzi, înspre cel ce este jos,
Celui ce-i legat îi spunem, singur el să se dezlege,
Celui atacat de gânduri, îi spunem că nu-nțelege.

Ca să dăm azi sfaturi bune, știm căci biblia citim,
Dar în ea mai spune Domnul, trebuie ca să iubim,
Nu cu vorbe-atât de multe, care le rostim mereu,
Ci în mijlociri ascunse, pentru cel ce este-n greu.

Dragostea ea nu-i un zâmbet, cu o vorbă ce rănește,
Nu e pasul tău pe cale, ce întruna-l ocolește,
Pe acel răpus în luptă, pe acel ce-i obosit,
Biblia ne spune asta, știi de spui că ai citit.

Pocăința nu-i umblarea, regulată-n adunări,
Nici dintr-o înțelepciune, pământească... doar păreri,
Este implicarea-n luptă, nu fuga de-nsărcinare,
Nu e la amvon în față-având pe foaie-o cuvântare.

Doamne... iartă-ne slujirea, ce șablon a devenit,
Pune-n noi a Ta iubire, ca în viață Domn iubit,
Să-nțelegem... pocăința, este lupta pentru cei,
Care-i socotim noi astăzi, că ei sunt mai mititei.

Scoate la lumină ochii, ce-s închiși de o mândrie,
Care spun pe la amvoane, că în drum spre veșnicie,
Cei bolnavi să se trateze, cei legați să se dezlege,
Celora ce azi cuvântul Tău cel sfânt, încep să-l nege.

S-au zbătut după-nălțime, ca să fie mult mai sus,
Dar uitând de-nsărcinarea, ce le-a dat-o lor Isus,
Doamne fie-ți de ei milă, și în bunătatea Ta,
Luptă Tu pentru aceia, ce-și dores a te urma.