Când voi privi mereu la stele, spre cer Isus când voi privi,
Spre luna ce îmi dă lumină, în gândul meu doar Tu vei fi.

De-ar fi o noapte-ntunecată, ea pentru mine va fi zi,
Că-n nopțile ce-mi sunt prea grele, mereu în ele Tu vei fi.

Chear de-ar fi frig, a Ta căldură, mă va cuprinde ne-ncetat,
Atunci când noaptea-i mult prea lungă, c-un răsărit îndepărtat.

Ooo... Doamne sfinte-ar fi prea grele, acele nopți fără sfârșit,
De nu te-aș fi-ntâlnit pe Tine, dar eu în ele te-am găsit.

În clarul cel aprins de lună, în stelele care sclipesc,
Tot ele sunt acele stele, ce azi mă fac să te doresc.

Chear uneori de sunt ascunse, de-un nor care-i neprevăzut,
Eu tot în sus privi-voi Doamne, căci el va fi un nor trecut.

Va apărea din nou iar luna, și stelele care-mi zâmbesc,
Voi aștepta mereu în noapte, din nou cu Tine să vorbesc.

Oricât ar fi de lungă Doamne, eu știu că vine-un răsărit,
Am auzit un glas în noapte, cu mine glasul a vorbit.

Mi-a spus s-aștept că vine-ndată, o zi plină cu bucurii,
Așa sunt zilele în ceruri, și clipele în veșnicii.

Mi-a spus să nu îmi fie teamă, oricât de lungă ea ar fi,
Mi-a spus s-aștept, chear și-n tăcere, căci El mereu mă v-auzi.

Mi-a spus să am mereu răbdare, până un soare sus pe cer,
Va răsări, cu-a Sa-ndurare, căci El nu vrea ca eu să pier.

Ooo... cât este de dulce glasul, ce-n noapte eu l-am auzit,
El este-acel ce-mi dă putere, eu să aștept pân-la sfârșit.

El este-acel ce-mi dă lumină, în noapte să nu rătăcesc,
El este cel care mă face, mereu sus doar să privesc.

Frumoasă-i noaptea-n care Domnul, prezent mereu este în ea,
Ușor e-atunci... și-n bezna care, lumină... e lumina Sa.

Și viața ce prin ea azi trece, va fi doar o călătorie,
Cu un sfârșit mult prea frumos, cu-n început în veșnicie.