Mi-e-atât de dor, de-acel fior, ce l-am simțit odată,
Când eu strigam să fiu atins de-o mână minunată,
Mi-e-atât de dor, de noaptea-n care, Doamne te-am văzut,
Cum mâna Ta mi-a șters atunci, obrazul trist și ud.

Mi-e dor de clipa-n care noi, eram Isus doar doi,
La patul meu când ai venit, când lupta era-n toi,
Când pentru mine ai luptat, atunci eu am văzut,
Iubirea mie ce mi-o porți... cât mă iubești de mult.

Mi-e dor de clipa-n care noi, vorbeam în rugăciune,
De zilele în care eu, vedeam a Ta minune,
Îmi este dor... cât mi-e de dor, ca să te simt aproape,
Aș vrea Isus în orice zi, dar vreau și-n orice noapte.

Ooo... cât aș vrea, cât mi-aș dori, să fim noi împreună,
În zilele cu vreme rea, dar și cu vreme bună,
De mână să mă ei mereu, căci nu vreau să mai știu,
Singurătatea pe pământ, și-un timp ce e pustiu.

Tu Domnul meu, sfinte Păstor, ascult-a mea dorință,
Ce îmi doresc... e că nu vreau, atâta suferință,
În care singur am rămas, și strig din nou la Tine,
Să te înduri, cu mila Ta, și să cobori la mine.

Nu vreau să stingi un dor aprins, aș vrea doar mângâierea,
Aș vrea de ea să fie-atins, să nu simtă durerea,
Aș vrea mereu să-mi ardă-n piept, dar Doamne... de iubire,
Doar focul ce-i de ea aprins, îmi va da fericire.

Și flacăra care mereu, de dragoste-i aprinsă,
Ea nici de val, dar nici de vânt, nicicând nu va fi stinsă,
Căci ce de Tine e aprins, nimic nu va putea,
Să fie-oprit, să fie stins, oricât ar încerca.

Rămân și azi în ruga mea, să-ți spun ce îmi doresc,
Un foc aprins de Tine-aș vrea, să-ți spun cât te iubesc,
Și să ne lege pe noi doi, acea flacăr-aprinsă,
De nimeni și nimic Isus, ea să nu fie stinsă.