Aș vrea să pot să plâng mai mult, și-atunci când plâng aș vrea,
O mână blândă eu să simt, cum șterge fața mea,
Dar plânsu-aș vrea să fie el, unul de bucurie,
Ca și acel ce-l voi avea, cu El în veșnicie.

Aș vrea să pot iubi mai mult, să am ce dărui,
Să pot să iert, să pot să uit, căci pot... de voi iubi,
Așa cum El, cândva atunci, pe-o cruce-a arătat,
Cât m-a iubit Acel ce-i sfânt, când viața El și-a dat.

Aș vrea să pot... să pot mai mult, mai mult decât a spus,
Mai mult decât El mi-a cerut, să duc ce am de dus,
Să fiu mai mult pe placul Lui, și decât voia Sa,
Ooo... de-aș putea, eu fața Lui, cândva o voi vedea.

Aș vrea să fiu... altcineva, căci Doamne uneori,
Nu pot să uit dureri ce azi, mi-aduc mereu fiori,
Nu pot să iert, căci rana mea, adâncă a rămas,
Oricât aș vrea să nu o simt... ea nu-mi dă vre-un popas.

Aș vrea să fiu ce azi nu sunt, să fiu altcineva,
Să fiu ca Cel ce mi-a iubit, El mult ființa mea,
Să mă aplec... să mă cunosc... să pot să mă căiesc,
Și viața mea Celui ce-i sfânt, să pot să-i dăruiesc.

Ooo... cât aș vrea, lumii să-i spun, că-n ea nu vreau să fiu,
Aș vrea să pot să strig acu, și-n ceasul ce-i târziu,
Că inima a cunoscut, bătaia de iubire,
Și-un glas i-a spus, de bați așa, ajungi în nemurire.

Aș vrea s-ajung unde mi-a spus, atât eu îmi doresc,
Eu știu că-n locul cel de sus, putea-voi să iubesc,
Acolo eu mereu voi fi, ce nu sunt pe pământ,
Voi fi ca El, un iertător, milos mereu și blând.