Am duce povara în brațe mai bine
Sau poate pe umeri ar fi mai uşor;
Aşa ne-nvățară, aşa se cuvine,
Dar brațele-atârnă şi umerii dor.
Mereu nestatornici, loviți de vârtejuri,
Când Cel care este ne vrea de-ajutor,
Noi stăm la-ndoială, să vină prilejuri.

Un pas… Încă unul de ce l-am mai face?
Avântul spre ceruri ne cere efort,
Am spune cântarea, dar sufletul tace
Și fără durere genunchiul e mort.
Ne-ncearcă adesea un gând hotărât,
Dar vremea de-afară te-alungă în cort
Cu tablele legii ascunse la gât.

Am vrea să fim gata de ziua de mâine,
(Odată, la asta, cu toții-am visat);
Dar ochii se 'nalță mai mult către pâine
Mai multă, mai bună, mai lesne de luat.
La masa-ndurării, cu inimi încete,
Zvârlim câte-o coajă spre vasu-aruncat
Ce stă mai departe şi rabdă de sete.

„Va fi vreme bună, că-i cer roşiatic”
Așa se zvonește și crede oricine;
Doar cel ce socoate se cheamă fanatic,
Ar spune mai multe, dar frica îl ține.
Priviți, mor copacii, pământul se crapă!
Se spune în Carte că-i timpul ce vine;
Și parcă am crede și noi că nu-i bine
Și-am plânge de jale, dar cine să-nceapă?