Știu că dincolo de stele,
Dincolo de nori... de soare,
Este cineva ce mie,
Îmi alungă-orice-ntristare,
Când sunt trist ridic privirea,
El mă vede... și îmi spune,
Niciodată n-ai fost singur,
De când ai venit pe lume.

Dincolo de zare-albastră,
Dimineața ce răsare,
Și de munții ce se-naltă,
Este preaiubitul Soare,
Ce mi-aduce-a Lui lumină,
Noaptea ca să se sfârșească,
Pasul meu pe-această cale,
El nicicând să nu se-oprească.

Dincolo de apa-ntinsă,
Cu-n adânc întunecat,
Pe un mal m-așteaptă Domnul,
Ca să fiu îmbrățișat,
L-al Său piept... să simt odihna,
Ce o caut eu mereu,
Căci eu știu... odihna este,
Doar la Domnul Dumnezeu.

Dincolo de vale-adâncă,
Ce-i săpată-n fața mea,
Care vrea să îmi înghită,
Sufletul... în bezna sa,
Văd mereu o licărire,
Ce lumină îmi aduce,
Când pustiile din vale,
Mă opresc la o răscruce.

Dincolo de-acea furie,
Ce furtuna și-o arată,
Și de vântul ce lovește,
Ca să-mi fi-ndurerată,
Inima... se află pacea,
Pentru care lupt mereu,
Și-n furtună, și în vântul,
Ce-mi aduce-un timp mai greu.

Dincolo de tot... de toate,
Ce pe cale întâlnesc,
Este Cel ce mă așteaptă,
Este Cel ce îl iubesc,
Pentru El inima-mi bate,
Înspre El alerg mereu,
Căci eu l-am ales în viață,
Ca Stăpân și Domn al meu.

Țelul meu îmi este Domnul,
Și eu știu... orice-ar veni,
Se va trece, căci doar Domnul,
Cel ce vine într-o zi,
Este veșnic, și-acea viață,
Lângă El ce-o vom avea,
Este veșnică... e vie,
Ea nu se va termina.