Inimă nu fi azi tristă, nu mai plânge în ascuns,
Strigătele tale-n ceruri, lângă tron ele-au ajuns,
Auzite-au fost de Domnul, care-n grabă a venit,
Ca să fie lângă tine, căci El nu te-a părăsit.

A ajuns la El suspinul, care îl suspini mereu,
Al tău geamăt sus în ceruri, i-auzit de Dumnezeu,
Și El azi desparte norii, apăsarea ta s-o ia,
Nu mai plânge, nu fi tristă, căci tu ești pe mâna Sa.

Inimă nu stinge focul, de iubire ce-i aprins,
Diavolul e-acela care, și-ar dori să fie stins,
Chiar de uneori te arde, flacăra ce-i de iubire,
Este cea care te duce, lângă Domnu-n nemurire.

Ale tale răni ascunse, nu rămân nevindecate,
Vindecarea cea divină, este lângă tine-aproape,
Las-o azi să te atingă, las-o când îți este greu,
Căci ea este vindecarea, ce vine din Dumnezeu.

Nu te clătina în valuri, nu lăsa ca să te bată,
Adierea cea din vântul, ce te vrea azi tulburată,
Să nu cazi în deznădejde, tu bătaia nu-ți opri,
Nu lăsa ca amăgirea, să te fac-a suferi.

Teama stă mereu la pândă, să te-mbrace mult ar vrea,
Într-o hain-a necredinței, inimă... nu o lăsa,
Îmbrăcat-ai fost de Domnul, cu o haină minunată,
Haina sfânt-a mântuirii, albă... fără de vre-o pată.

Stai sub aripa întinsă, ce a fost asupra ta,
Lasă astăzi bucuria, ce-și dorește a intra,
Inimă astăzi în tine, ca să simți doar fericire,
Căci ai fost cândva aleasă, să fii vie-n nemurire.