De-aș vărsa mai multe lacrimi, pe-acest drum... eu tot n-aș vrea,
Să mă-ntorc căci vreau Isuse, să mă țin de poala Ta,
Doar așa eu pot răzbate, vremea tristă... drumul greu,
Ceața care-i mut prea deasă, ce apare ea mereu.

De m-ar apăsa mai tare, talpa rece în adânc,
Eu n-aș tace, a mea gură va cânta mereu un cânt,
Din adâncul cel din vale, căci eu știu... sunt auzit,
De Acel ce-ntotdeauna, El din tot m-a izbăvit.

De mi-ar apleca azi ochii, stropii grei căzuți din ploaie,
De-ar veni acea săgeată, de dureri ce mă-nconvoaie,
Îmi voi ridica spre ceruri, ochii inimii mereu,
Cel ce-i vede este bunul, și preasfântul Dumnezeu.

De mi-iar coborâ-n jos mâna, vântul cu puterea lui,
Fața mea va sta-alipită, doar la pieptul Domnului,
Nimenea și niciodată, să mă smulgă n-ar putea,
De la pieptul Lui de Tată, căci puterea e a Sa.

De s-ar ridica văzduhul, astăzi împotriva mea,
Nu mi-e teamă, pentru mine Domnul slavei va lupta,
Ca să nu mă prindă lumea, cu-a ei pofte și plăceri,
Să-mi aducă mie moarte, multe gânduri și dureri.

Azi mereu... mereu încearcă, să mă-ntoarcă înapoi,
Cel care-a pornit cu mine, din adânc un crunt război,
Dar am armele divine, și pot a înainta,
Ca l-acest sfârșit de cale, să-ntâlnesc iubirea mea.