Omul este o fiinta,
Ce-i creat cu iscusinta.
O enigma si-un mister.
Ce-i gândita pentru cer.

Omul este trecator
Dar ajuns ne-ntâmplator.
Pe planeta sa traiasca
Vestea buna s-o vesteasca.

Omul este cunoscut
De-Arhitectul priceput,
Ce i-a dat înfatisare,
Dup-a Sa asemanare.

Toti am vrea sa ne cunoasca,
Multi din ginta omeneasca,
Insa nu pozam la fel,
Când slujim pe Blândul Miel.

Unul nu-i deloc umil
Pentru-a fi ceresc copil.
Când vorbeste tel nu are,
N-are glasul dres cu sare.

Altul prea urât se poarta,
Tinând firea noua moarta.
Este-ncet la bunatate,
Dar revarsa rautate.

Unii zic ca-s credinciosi
Dar adesea moftorosi;
De le spui ca sunt firesti,
Poti îndata s-o patesti.

Multi din noi sunt fara roade,
Fiindca dragostea le scade.
Iar la uni’ întrebi deodata:
"Oare-au fost crestini vreodata?"

Altii sunt crestini de forma,
Fiindca viata nu-i conforma,
Cu cuvântul lui Cristos,
Care-ti da un trai frumos.
Lânga ei sunt unii sfinti,
Fiindca sunt din nou nascuti.
Ei urmeaza calea dreapta
Stau, vegheaza si asteapta.

Eu doresc ca cei din casa
Sa-mi vad-o credinta-aleasa,
Iar celor ce ma-nconjoara,
Viata sa le-o fac usoara.

Eu doresc a nu fi rece,
Cum si viata-aceasta trece.
Vreau în clocot sa-L slujesc,
Pe Parintele ceresc.

Ma întreb:
fratii mei m-au cunoscut,
Ca nu sunt un prefacut?
Ori când sunt cu ei sunt una,
Iar în rest pozez minciuna.

Cum doresc va spun si voua:
Eu doresc o fire noua,
Ca pe calea cea cereasca,
Firea blânda ma-nsoteasca.
Amin.