Ai nădejde-n suferință, și în încercări să ai,
Să nu ațipești pe cale-n nepăsare să nu stai,
Căci prea iute trece vremea, și nu știi când va veni,
Clipa de mulți așteptată, când pe nor va coborâ.

Să nu-ți fie așteptarea, ea fără de o răbdare,
Să nu-ți pierzi credința sfântă, când te afli în cuptoare,
Nici atunci când valul vine, nici furtuna când apare,
Căci această cale este, ea mereu o modelare.

Să nu-ți fie frică, teamă, orice-n viață ar veni,
Căci acele ce vin astăzi, într-o zi se vor sfârși,
Și va-ncepe infinitul, care e nemărginit,
După zările ce-s stinse, va veni un răsărit.

Ține-a ta credință vie, tu prin ea vei propăși,
Să nu cazi în deznădejde, pe pământ cât vei trăi,
Tu să plângi... să strigi la Domnul, când puteri nu vei avea,
Doar El poate să-ți aducă, din puterea sfânt-a Sa.

Ai nădejde-ntotdeauna, ea te ține în picioare,
Te va duce-ntotdeauna, doar la sfintele izvoare,
O nădejde și-o credință, de le ții mereu tu vii,
Nu îți vor întoarce calea, să mergi pe cele pustii.

Te vor duce ele-n Țara, unde-i lapte și doar miere,
Unde dragostea e vie, ea nicicând în cer nu piere,
Este Țara minunată, este Țara cea de vis,
Țara mântuirii tale, este Rai... e Paradis.