Am un gând care mă duce, undeva unde-i lumină,
Mi-a văzut dorinț-aprinsă, după-o zi mult mai senină,
El mă duce la izvorul, unde raze izvorăsc,
Și îmi spune să beau apa, ce mă face să iubesc.

Mă mai duce lâng-Acela, care norii îi desparte,
Ca să zboare gându-ntruna, lângă El, mult mai aproape,
Să îi dea o alinare, gândului când e-n suspin,
Căci ar vrea Acel din slavă, el să simt-a Lui alin.

Astăzi gândul meu el este, un gând foarte fericit,
Ce a căutat întruna... el de-odată a găsit,
Tulburările din noapte, dar și cele ce-s din zi,
În acel loc niciodată, ele-n gând nu vor mai fi.

Chear de-a cunoscut suspinul, și durerea ne-ncetată,
Astăzi stă în locul care, pregătit este de-un Tată,
Căci acolo e izvorul, dragostei ce-a căutat,
Și al păcii Lui divine, ce în lume n-a aflat.

Stau mereu cu el de vorba, și îi spun gândului meu,
Să fii treaz când îți vorbește, Cel ce este Dumnezeu,
Și atunci când El te cheamă, să-l asculți, că-i Domnul meu,
Și al Său sânge pe cruce, te-a spălat de gândul rău.

El spre cer privește-ntruna, și aleargă nencetat,
Spre Acel ce-a deschis cerul, spre Acel ce l-a salvat,
El acolo își dorește, să rămână pe vecie,
Căci acolo e lumină, fericire... bucurie.

De când a găsit el locul, ce în zbor l-a căutat,
Nu mai vrea să se întoarcă, pe pământul în păcat,
Nu mai vrea ca să cunoască, tot ce el a cunoscut,
Într-o lume-așa murdară, când era un gând pierdut.

Ooo... Părinte sfânt din ceruri, ține-mi gândul lângă Tine,
Când nu vrea să mă asculte, tot fugind mereu de mine,
El acolo când se află, este-un gând ce-i liniștit,
Și când liniștea-l cuprinde, eu cu el sunt fericit.