Mã tem de mine însumi, ca de-o fiarã,
- La firea mea cea veche mã refer -
Cã dacã eu n-o las pe ea sã moarã,
Îmi şi închide calea cãtre cer.

Şi, cum întotdeauna e stângace,
Un lucru simplu sau un lucru greu
Oricât s-ar chinui şi orice-ar face,
Ea nu poate sluji lui Dumnezeu.

Nu te cãzni a-i înşira pe aţã
Ca şi comori, virtuţile şirag!
Cãci orişicâte i s-ar pune-n faţã,
De sine însãşi i-este cel mai drag.

Şi orice gest necugetat aratã
Spre firea veche dinãuntrul meu;
Deci, trebuie s-o ţin încãtuşatã,
Sã pot sã ÎL slujesc pe Dumnezeu.

                           ☆

Veni-vor vremuri sã nu avem pâine
Sau sã scãpãm la munte, printre brazi;
Dar nu mã tem de ziua mea de mâine
Cât de neprevãzuta zi de azi!

Cãci omului modern îi este teamã
De foamete sau de vreo boalã grea;
Însã Cuvântul Tãu nu-L bagã-n seamã,
Nu-L poate accepta şi nici nu vrea.

Vreau aşadar, ca frica mea de Tine
Sã fie teama mea de cãpãtâi!
Primul sã fiu în facerea de bine
Şi-n rãstignirea firii... cel dintâi!