Multe lacrimi verși creștine,
Multe nopți au devenit,
Zile... și tu spui în ele,
Parcă sunt fără sfârșit.

Ne-nțelese îți sunt multe,
Întrebări tu naști mereu,
De ce oare? ... când Isuse? ,
Sau de ce i-atât de greu.

Uneori pășești în față,
Uneori dai înapoi,
Prins în spaima ce-ți aduce,
Multe griji... frică-n nevoi.

Bâjbâi clătinat adesea,
Să renunti la lupt-ai vrea,
Uiți cine pe nume-odată,
Te-a chemat în slava Sa.

Uiți cine și-a-ntins spre tine,
Mâna pentru-a te salva,
Din mocirla cea din lume,
Ce încet te înghițea.

Uiți cine ți-a dat trezire,
Adormit când tu erai,
În al morții somn creștine,
Când în gura ei stăteai.

Tu adu-ți astăzi aminte,
Când erai un rătăcit,
Cine ți-a fost călăuză,
La lumină de-ai ieșit.

Cine-a fost mereu cu tine,
În cuptorul cel aprins,
De n-ai fost în el vre-o dată,
De-a lui flacără atins.

Astăzi plângi în deznădejde,
De speranță fugi mereu,
Lași credința să se piardă,
Ce ți-a dat-o Dumnezeu.

Fugi de timpul întâlnirii,
Cu-Mpăratul sfânt Isus,
Ce îndată El apare,
Să te-nalțe-n ceruri sus.

Te îndepărtezi de viață,
Spui că-ți este mult prea greu,
Dar spre tine astăzi strigă,
Glasul sfânt de Dumnezeu.

Și îți spune-n sus privirea,
S-o ridici chiar azi... acum,
Să îți lumineze calea,
Pasul tău pe-al crucii drum.

Vrea credința să-ți mărească,
Ca tu să nu te oprești,
Vrea să-ți dea nădejdea vie,
Dacă-n sus astăzi privești.

Nu mai frământa nisipul,
Care răni azi ți-a făcut,
Cugetă doar la cuvântul,
Ce nu te-a lăsat pierdut.

Fii statornic pe cărare,
Căci Isus nu te-a lăsat,
Numele ce-l porți pe cale,
Este-un nume de-Mpărat.