Înconjoară azi pământul, norul ca de plumb ce-ar vrea,
Să aducă omenirii, o peire-n vreme grea,
Scuturându-se întruna, el aruncă stropi de foc,
Să-i despartă pe aceia, ce uniți sunt la un loc.

Din el cad multe șuvoaie, căci ar vrea o clătinare,
Să aducă azi acelor, ce s-au strâns la închinare,
Ce-s uniți în rugăciune, norul pentru a străpunge,
Domnul cu o picătură, din acel ce-a curs sfânt sânge.

Raze de lumină-oprește, căci el știe că-n curând,
Soarele nu va apune, și-și dorește orice gand,
Să întunece pe cale, dar nu poate, căci de sus,
E străpuns cu o lumină, ce coboară din Isus.

Mai aruncă astăzi norul, clipe goale de credință,
Deznadejde ce aduce, o profundă neputință,
Scoate răcnete și-ncearcă, să se-audă cât mai tare,
Dar din cer răsună glasul, Celui plin de îndurare.

El de după nor se-aude, căci e plin doar de putere,
Celor ce se-ncred le-aduce, o tărie... mângâiere,
Celor de sub nor... lumină, de privesc ei doar în sus,
Și așteaptă-ntotdeauna, biruința lui Isus.

Strigătul azi clar se-aude, chiar de norul este gros,
Căci Acel ce astăzi strigă, e-Mpăratul sfânt Hristos,
Vocea Lui nu e oprită, de vre-un nor el niciodată,
Căci în glasul Său puternic, este azi puterea toată.

Un cuvânt El de rostește, marea-n două se despică,
Când El strigă se ascunde, orice duh... și cel de frică,
Cursul râului întoarce, noaptea o transformă-n zi,
Morții îi învie glasul, surzii-ncep a auzi.

Chiar de înconjoară norul, azi pământul... omenirea,
Încercând s-o rătăcească, aducând-ui rătăcirea,
Cel ce dumu-n veșnicie, l-a deschis... este Isus,
Cei care pe el azi calcă, vor ajunge-n ceruri sus.