Mi-a spus Domnul mie-odată, când prin viață obosit,
Alergam ca eu să caut, ce nicicând nu am găsit,
Dragostea și fericirea care eu nu o aveam,
Să n-alerg, nu sunt în lume, în zadar le căutam.
Mi-a spus să-mi opresc o clipă, pasul ce grăbit era,
Să-mi ridic în sus privirea, de le vreau în viața mea,
Căci iubirea ce o caut, fericirea ce-o doresc,
Doar din mâna Lui cea blândă, pot eu ca să le primesc.
Cele ce-s adevărate, ce nu sunt numai cuvinte,
Căci din cer ce se coboară, sunt doar lucruri ce sunt sfinte,
Nu mor ele niciodată, sunt din Cel ce este viu,
Fericirea și iubirea, ce m-ar scoate din pustiu.
Mi-a spus Domnul mie-odată, pace când eu nu găseam,
Liniștea ce n-o găsisem, oriunde o căutam,
Să nu caut pe pământul, plin de clipe-nșelătoare,
Căci pământul n-are pacea, care ea nicicând nu moare.
N-are liniștea dorită, care mie îmi lipsește,
Ci doar vremea ce-i oprită, ce pe mine mă orbește,
Aducându-mi amăgire, că pământu-i liniștit,
Dar ea trece-atât de iute, vremea ce m-a amăgit.
Doar sub aripa Lui sfântă, este liniște și pace,
De sub ea vre-o tulburare, nu mă poate a întoarce,
De m-așez sub ea... El Domnul, mi le dă... și-al meu suspin,
Nu va fi adânc ca astăzi, nici amar ca un pelin.
Mi-a spus Domnul mie-odată, c-al meu zbucium ce-l trăiesc,
Doar El poate să-l oprească, înspre ceruri de privesc,
Căci în mâna Lui sunt toate, care eu le-am căutat,
Pe pământul care viața, mie greu mi-a tulburat.
De când mi-a vorbit El mie, de când eu privesc în sus,
Simt mereu cum peste mine, toarnă mâna lui Isus,
Pace, dragoste cerească, liniște și fericire,
Ce-mi îndreaptă-ntruna pasul, numai înspre nemurire.
Am lăsat în urmă grija, că eu n-o să le găsesc,
Căci de-atunci simt fericire, simt mereu că eu iubesc,
Nu vreau ca le pierd vre-o dată, lângă El ce am găsit,
Căci aici... doar lângă Domnul, sunt eu cel mai liniștit.
Tot ce n-am găsit o viață, într-o clipă mi le-a dat,
Ba mai mult, mi-a dat un nume... nume sfânt de Împărat,
Bucuria mântuirii, El în inimă mi-a pus,
Și de-atunci, eu calc pe urma, ce-a lăsat-o doar Isus.