Omule din lumea largă, ce creștin azi te numești,
Pe cărarea către Domnul, care-i ținta ce-o privești,
Faptele ce sunt văzute, pentru cine tu le faci,
Pe genunchi ca să te vadă, cei din jur... de ce tu taci.
Ai făcut tu legământul, cu un Împărat divin,
Te-a hrănit cu miere dulce, când gustai tu din pelin,
Astăzi vii la închinare, dar nu crezi că este viu,
Când te-ntreabă cei de-afară, tu raspunzi... da eu nu știu.
Ai întâmpinat pe cale, ziduri ce te-au clătinat,
Încercări ce temelia, omule ți-au zdruncinat,
Spui că-i grea azi pocăința, uiți că sfântul Domn Hristos,
Din mocirla vieții tale, te-a iertat când El te-a scos.
Când din gura cea de moarte, te-a salvat cu mâna Lui,
Când te-a dezlegat pe tine, dintr-un lanț a răului,
Astăzi ești pe drumul crucii, ca o stâncă neclintită,
Ooo... creștine tu ascultă, și oprește-te o clipă.
Tu nu prin a ta putere, pân-aici azi ai ajuns,
Ale tale răni ascunse, cineva de sus le-a uns,
Ai trecut prin ziduri groase, prin puterea lui Hristos,
El te-a ridicat pe tine, omule când erai jos.
Ești crestin cu nume mare, care nu tu ți l-ai luat,
Ci-Mpăratul lumii care, din iubire ți l-a dat,
Tot ce ai, nu-i de la tine, este de la Dumnezeu,
Ce-i cu tine-n suferință, nelipsit în greul tău.
Recunoaște-ți necredința, nepăsarea ce te-a prins,
Că ești slab, fără putere, că pe cale azi ești stins,
Recunoaste-L pe Hristosul, astăzi ca Mântuitor,
Că doar El îți este ție, Rege dar și Salvator.
De te prăbușești la cruce, cu-o adâncă azi căință,
Va sădi din nou în tine, și nădejde și credință,
Căci credinț-a fost și este, ea ca o neprihănire,
Ce îți va deschide ție, poarta către nemurire.