Pocăință... viață dulce,
Pentru cel ce-o poate duce,
Este-atât de minunată,
Căci pe ea avem un Tată,
Ce mereu pe noi ne iartă.

Pocăință... gust de miere,
Pentru cel ce-ntruna cere,
Hrană azi doar din cuvânt,
O putere dintr-un cânt,
Rădăcini... când bate-un vânt.

Pocăință... viață vie,
Pentru cel ce azi o știe,
Pentru cel ce o iubește,
El în ea nu rătăcește,
Doar suspină... dar iubește.

Pocăința... este-un soare,
Nu apune... el răsare,
Pentru cel ce îl așteaptă,
Pentru cel ce-i spune Tată,
Celui ce apare-ndată.

Pocăința... e o floare,
Ea în orice timp răsare,
Și nicicând nu ofilește,
Și sub nori ea înflorește,
Pentru Cel... ce o iubește.

Pocăința... nu-i un nume,
Ce răsună azi în lume,
Este cea care-i trăită,
Și de este ea iubită,
E putere în ispită.

Pocăință... dulce-amară,
Chear de-aduce azi ocară,
Doar prin pocăință frate,
Se va face o dreptate,
Întrun timp ce nu-i departe.

De trăiești azi pocăința,
Va veni și biruința,
Ce-o aștepți de multă vreme,
Însă astăzi nu te teme,
De aceste zile grele,
În curând... tot printre ele,
Poate-n zi, sau poate-n noapte,
Va veni pe ne-așteptate,
Cel ce ție azi îți spune,
Mergi prin pocăință-n lume.