Doamne... unde e izvorul de iubire și frumos?
Străbătut-am toată lumea când pe mare când pe jos
Am urcat pe vârf de munte și în peșteri am intrat
Dar izvorul de iubire nicăieri nu am aflat!
Spune-mi Doamne... l-ai ascuns sau l-ai luat în cer cu Tine
Și-ai lăsat aici doar mări de regrete și suspine?
Eu de mult îl caut Părinte dar nu pot să îl găsesc
Și în drumul meu prin viață n-am putut să-l întâlnesc!
Uneori, e-adevărat că în nopți de părtășie
Simt în inimă un dor și alin și bucurie
Și atunci aud izvorul susurând precum un cânt
Și din nou pornesc cu gândul să îl caut peste pământ...
Poposesc cu al meu duh prin bordeie și palate
Pe la mese doar cu pâine și la mese-mbelșugate
Dar izvoru-acela sfânt de iubire minunată
Ca un râu bogat și pur oare-l voi găsi vreodată?
Uneori îmi pare totuși că-n sfârșit l-am întâlnit
Dar e-un fir așa subțire curgând către asfințit
Și-apoi mai zăresc un fir... și-ncă unul... Tată Sfânt
Nu ai vrea să le unești și să lași peste pământ
Un imens izvor ce poartă pe-a lui unde doar iubire
Și frumos, și pace sfântă... și cântec și fericire?
Cât aș vrea să pot șopti într-o zi, cu glas sfios:
”Doamne, am găsit izvorul de iubire și frumos!”

Vulcan-12-05-2021
Mary